Actriţa Amber Heard a acceptat să-i plătească lui Johnny Depp un milion de dolari

0
159

Actriţa Amber Heard a anunţat luni că a ajuns la un acord pentru a pune capăt procedurii de apel în procesul pentru defăimare intentat în Statele Unite lui Johnny Depp, acceptând să-i plătească fostului ei soţ un milion de dolari.

„După o lungă reflecţie am luat decizia dificilă de a încheia un acord”, a scris vedeta pe Instagram, fără a preciza condiţiile financiare.

Actriţa în vârstă de 36 de ani a contestat iniţial verdictul din iunie care o condamna la plata a 10 milioane de dolari vedetei din „Piraţii din Caraibe”, care la rândul său urma să-i plătească 2 milioane lui Amber Heard.

„Am luat această decizie după ce mi-am pierdut încrederea în sistemul de justiţie american, unde mărturia mea publică a servit drept divertisment şi a fost hrană pentru reţelele sociale”, a adăugat actriţa.

Avocaţii lui Johnny Depp, în vârstă de 59 de ani, au salutat luni încheierea acestui acord. „Suntem încântaţi să închidem oficial acest capitol dureros pentru Johnny Depp, care a arătat clar de-a lungul acestui proces că prioritatea lui este să se afle adevărul”, au spus avocaţii Benjamin Chew şi Camille Vasquez.

„Plata unui milion de dolari, pe care domnul Depp se angajează să-l doneze unor organizaţii de caritate, demonstrează că doamna Heard recunoaşte concluziile” justiţiei, au adăugat avocaţii. 

Bătălia juridică dintre foştii soţi a izbucnit în urma publicării unui articol în The Washington Post în 2018, în care Amber Heard s-a descris pe sine drept „o persoană publică care reprezintă violenţa domestică”, fără a-şi numi fostul soţ.

Asigurând că acest text i-a distrus reputaţia şi cariera, Johnny Depp, în vârstă de 59 de ani, şi-a dat în judecată fosta soţie pentru defăimare şi a cerut despăgubiri de 50 de milioane de dolari. Amber Heard a contraatacat şi a cerut dublu.

La sfârşitul a şase săptămâni de dezbateri, juraţii Curţii din Fairfax, din suburbiile Washingtonului, au ajuns la concluzia că foştii soţi s-au defăimat reciproc, dar au estimat că prejudiciile suferite de Johnny Depp sunt mai mari.

Procesul, care a fost foarte mediatizat şi transmis în direct la televizor, a fost urmărit de milioane de telespectatori din întreaga lume şi a provocat o explozie de mesaje ostile pe reţelele de socializare la adresa actriţei.

 

Sursa: Adevarul Zilei