Tanczos Barna anunţă un program de tipul ”Rabla” pentru încurajarea cumpărării de autovehicule electrice de către companiile care deţin flote de maşini

0
308

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunţă intenţia autorităţilor de a implementa un program de tipul ”Rabla” pentru autoturisme electrice care să se adreseze agenţilor economici care vor să îşi înnoiască parcurile auto.

”Vom majora bugetul cu cel puţin 15% la maşinile electrice şi vom lansa şi un program de flote comerciale, prin care vom ajuta şi companiile private să beneficieze de un sprijin mai mare de 200.000 de euro pentru maşinile electrice. Acest program trebuie să treacă şi prin Consiliul Concurenţei, prima dată vom notifica Consiliul Concurenţei pentru o chemă de ajutor de stat, dar şi acolo vom avea un program mai ambiţios de a susţine inclusiv companiile private”, a afirmat, la TVR Info, luni seară, Tanczos Barna. 

Ministrul Mediului a menţionat că printre firmele care pot beneficia de program sunt cele de taximetrie sau de distribuţie. 

Tanczos s-a declarat bucuros că începe să crească numărul maşinilor electrice, în Capitală, dar şi în ţară, inclusiv în mediul rural, autoturisme folosite pentru navetă pe distanţe scurte. 

În ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii pentru încărcarea autovehiculelor electrice, Tanczos Barna a spus că este nevoie de acest lucru, anunţând că sunt contracte semnate de Administraţia Fondului pentru Mediu cu peste 1.000 de primării pentru realizarea de staţii de încărcare, iar Ministerul Dezvoltării va realiza peste 13.000 de staţii de încărcare.  

”Sunt convins că în doi-trei ani de zile infrastructura va fi mult, mult mai bine dezvoltată decât până acum”, a adăugat ministrul. 

 

El a subliniat că România este ”foarte departe” de a opri finanţarea pentru achiziţionarea de maşini electrice.

 

Sursa: Adevarul Zilei