Procurori: Alec Baldwin vorbea la telefon în timpul antrenamentului cu arme de foc pentru filmul ”Rust”

0
167

Actorul american Alec Baldwin vorbea la telefon în timpul antrenamentului cu arme de foc pentru filmul ”Rust”, în timpul căruia a împuşcat-o mortal pe directoarea de imagine Halyna Hutchins, au declarat procurorii, transmite BBC.

Biroul procurorului districtual din Santa Fe l-a acuzat pe actor de „numeroase cazuri de acte extrem de necugetate”.

Halyna Hutchins a murit pe platoul de filmare al filmului ”Rust” din New Mexico după ce Baldwin ar fi tras cu o armă de recuzită.

Armurierul filmului a fost, de asemenea, acuzat de omor prin imprudenţă.

Documentele publicate marţi, care detaliază acuzaţiile – anunţate pentru prima dată la 19 ianuarie – descriu un platou de filmare haotic, cu o abordare nechibzuită a siguranţei armelor.

Alec Baldwin a fost „distras” vorbind cu membrii familiei la telefonul mobil în timpul antrenamentului privind modul de operare a armei de recuzită, a scris Robert Shilling, un anchetator special al biroului procurorului districtual, într-o declaraţie de cauză probabilă depusă împreună cu acuzaţiile de omor prin imprudenţă.

Dacă Alec Baldwin ar fi efectuat verificările de siguranţă obligatorii cu armurierul Hannah Gutierrez-Reed şi nu ar fi îndreptat arma spre Hutchins, „tragedia nu s-ar fi produs”, a susţinut Shilling.

„Această abatere nesăbuită de la standardele şi practicile şi protocolul cunoscute a cauzat în mod direct împuşcătura fatală”, a afirmat el.

„Baldwin ştia că prima regulă de siguranţă a armelor de foc este să nu îndrepţi niciodată o armă spre cineva pe care nu intenţionezi să îl împuşti”, a adăugat Shilling.

Documentul de acuzare subliniază cel puţin o duzină de „acte sau omisiuni de nepăsare” care au condus la împuşcături, printre care:

  • Nu a folosit o replică a armei de foc pentru o repetiţie neprogramată
  • Lăsarea armurierului să părăsească platoul de filmare, contrar protocolului
  • Abaterea de la practica de a primi arma doar de la armurier
  • Nerezolvarea plângerilor privind siguranţa pe platou
  • Neefectuarea verificărilor de siguranţă necesare cu armurierul, care a fost angajat fără o certificare adecvată.

Avocaţii lui Baldwin şi ai lui Gutierrez-Reed au declarat că intenţionează să lupte împotriva acuzaţiilor în instanţă.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ar putea fi condamnaţi la 18 luni de închisoare şi la o amendă de 5.000 de dolari. Ei vor fi judecaţi de un juriu, potrivit procurorilor.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.