Volodimir Zelenski, în Parlamentul britanic: Noi ştim că libertatea va învinge

0
145

”Noi ştim că libertatea va învinge”, declară miercuri, în Camera Comunelor, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în cursul celei de a doua sa vizite în străinătate, la aproape un an de la invazia rusă, relatează CNN.

”Noi ştim că Rusia va pierde. Noi ştim că victoria va schimba lumea şi că aceasta va fi schimbarea de care lumea are nevoie”, a subliniat Zelenski.

”Regatul Unit mărşăluieşte împreună cu noi către cea mai importantă victorie a vieţii noastre. Victoria împotriva ideii însăşi de război”, a declarat şeful statului ucrainean.

El a mulţumit regatului pentru susţinerea Ucrainei.

”Am venit aici şi mă aflu în faţa dumneavostră în numele celor curajoşi, în numele războinicilor noştri”, a declarat Zelenski. ”Îţi mulţumim (Marea) Britanie”.

”regatul Unit este casa unor suflete curajoase de când există Europa”, a declarat el în faţa membrilor Parlamentului, la Westminster Hall.

În timp ce mulţumea Parlamentului britanic pentru curajul său s-au auzit chicoteli. ”Da, vă rog”, a spus Zelenski.

”Londra s-a aflt alături de Kiev din prima zi”, ”din primele secunde şi minute ale războiului la scară mare”, a declarat el.

”Marea Britanie, tu ţi-ai întins mâna în ajutor în timp ce lumea nu ştia încă cum să reacţioneze”, a spus Zelenski.

”Am venit aici ţi mă aflu în faţa dumneavoastră în numele celor curajoşi, în numele eroilor noştri de război, care se află acum în tranşee, sub focul artileriei inamice, în numele artileriştilor noştri aerieni şi fiecărui apărător al cerului care apără Ucraina de avioanele şi rachetele inamice, în numele tanchiştilor noştri care luptă să ne restabilească graniţele noastre ucrainene, în numele recruţilor noştri care sunt formaţi acum, inclusiv aici în (Marea) Brtianie”, a declarat Zelenski.

Preşedintele Parlamentului britanic Lindsay Hoyle i-a urat bun venit în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului britanic.

”Aşa cum ne-aţi spus anul trecut, acesta este un război pe care Ucraina nu l-a început şi nu-l vrea. Însă este un război pe care trebuie să-l purtaţi”, a declarat Hoyle.

”Angajamentul de a vă susţine pe dumneavoastră şi poporul dumneavostară nu a slăbit”, a dat el asigurări.

”Vom continua să vă susţinem împotriva agresorului rus”, a subliniat Hoyle, în aplauzele parlamentarilor.

Zelenski a fost primit anterior de către premierul britanic Rishi Sunak şi urmează să fie primit de către regele Charles al III-lea.

Sursa: Adevarul Zilei