Klaus Iohannis: România a fost şi continuă să fie alături de Republica Moldova şi condamnă ferm orice tentativă de destabilizare iniţiată din exteriorul ţării

0
139

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, într-o declaraţie de presă, să cunt extrem de îngrijorătoare semnalele publice privind orice încercări ale Federaţiei Ruse de a interveni ilegitim pentru a răsturna ordinea democratică şi constituţională a Republicii Moldova, un stat suveran, care şi-a ales prin vot liber direcţia politică. ”Reafirm cât se poate de clar că Republica Moldova nu este singură în faţa acestor provocări.

De asemenea, reiterez susţinerea de neclintit a României pentru respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute la nivel internaţional, şi pentru viitorul său proeuropean”, mai spune preşedintele.

”România a fost şi continuă să fie alături de Republica Moldova şi condamnă ferm orice tentativă de destabilizare iniţiată din exteriorul ţării. Sunt extrem de îngrijorătoare semnalele publice privind orice încercări ale Federaţiei Ruse de a interveni ilegitim pentru a răsturna ordinea democratică şi constituţională a Republicii Moldova, un stat suveran, care şi-a ales prin vot liber direcţia politică. Ameninţările care vizează destabilizarea traiectoriei europene a Republicii Moldova, mai ales în această perioadă complicată marcată la nivel global de profunde crize de securitate şi economice, nu trebuie deloc neglijate”, a transmis preşedintele României. 

Klaus Iohannis continuă: ”Reafirm cât se poate de clar că Republica Moldova nu este singură în faţa acestor provocări. De asemenea, reiterez susţinerea de neclintit a României pentru respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute la nivel internaţional, şi pentru viitorul său proeuropean”. 

Şeful statului aratră că ”locul Republicii Moldova este în marea familie a Uniunii Europene”.

”Acest drum este unul ireversibil şi trebuie urmat cu consecvenţă, curaj şi ambiţie. În acest proces de aderare, Republica Moldova se poate baza, ca şi până acum, pe solidaritatea deplină şi sprijinul activ al ţării noastre. România susţine eforturile de reformă şi consolidare democratică pe drumul asumat de Chişinău către o societate modernă, prosperă şi întemeiată pe valorile democratice europene. Îi asigur pe cetăţenii Republicii Moldova că România şi românii le sunt în continuare alături!”, mai spune preşedintele în declaraţie. 

Preşedinta Maia Sandu a anunţat luni că a fost dejucat un plan al Moscovei de a destabiliza Moldova prin acţiuni subversive, inclusiv luări de ostatici şi atacuri asupra unor instituţii, în care ar fi urmat să fie implicaţi cetăţeni „cu pregătire militară” din Federaţia Rusă, Belarus, Serbia şi Muntengru.

 

Sursa: Adevarul Zilei