Serviciul de securitate din Suedia: Rusia este cea mai mare ameninţare la adresa securităţii țării

0
132

Rusia reprezintă o ameninţare serioasă la adresa securităţii suedeze şi a devenit din ce în ce mai agresivă în acţiunile sale, a declarat miercuri serviciul de securitate din Suedia, ţară care deţine preşedinţia Consiliului UE şi care aşteaptă să intre în NATO, relatează Reuters.

„Rusia este în prezent cea mai mare ameninţare (la adresa Suediei). Acţiunile regimului sunt imprevizibile şi este înclinat să îşi asume riscuri mari”, avertizează serviciul de informaţii suedez.

În evaluarea acestuia, războiul din Ucraina a schimbat drastic situaţia de securitate, iar Rusia reprezintă acum o ameninţare militară în zona de proximitate a Suediei, dar este o ameninţare şi la adresa securităţii interne a Suediei.

„Rusia consideră că Suedia face parte din Europa, din NATO şi din Occidentul colectiv, iar acest lucru sporeşte ameninţarea la adresa Suediei”, a declarat Daniel Stenling, şeful serviciului de contrainformaţii, într-o conferinţă de presă.

Suedia şi Finlanda au solicitat să adere la NATO anul trecut, în urma invaziei Rusiei în Ucraina.

O altă concluzie a serviciilor de securitate suedeze este că Iranul şi China sunt celelalte două cele mai importante ameninţări la adresa Suediei, iar cele două state cooperează cu Rusia. „Aceste puteri străine cheltuiesc resurse uriaşe pentru a achiziţiona ilegal tehnologie avansată din Suedia”, avertizează spionajul suedez.

 

Sursa: Adevarul Zilei