Klaus Iohannis: Dacă e război la graniţă, dacă este criză peste criză, şi mai vine şi un refuz cum a fost cel pe Schengen, credem că este de înţeles că cel puţin temporar unii români îşi pierd puţin răbdarea

0
149

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, în declaraţiile de presă comune cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, la Palatul Cotroceni, despre euroscepticismul din sondajele de opinie, că dacă e război la graniţă, dacă este criză peste criză, şi mai vine şi un refuz cum a fost cel pe Schengen, credem că este de înţeles că cel puţin temporar unii români îşi pierd puţin răbdare, dar este convins că, pe măsură ce aceste chestiuni se rezolvă, vom reveni la optimismul şi la încrederea faţă de Uniunea Europeană.

”Ne îngrijorează. Mă îngrijorează, pot să spun din partea mea, şi este o evoluţie care are câteva explicaţii obiective şi trebuie să le vedem. Da, şi eşecul intrării în Schengen este una din cauze, n-are rost să căutăm altă formulare, dar cred că nu este determinantă, dar a contribuit”, a spus preşedintele despre ultimele sondaje care arată un euroscepticism din partea cetăţenilor români.

Şeful statului a arătat că ”războiul de la graniţa noastră cu siguranţă este un factor extrem de important şi criza energetică şi inflaţia aferentă cu siguranţă sunt factori foarte importanţi”.

”Românii au aşteptat soluţii mai rapide, mai concrete şi mai cuprinzătoare. Uniunea Europeană s-a străduit. Împreună, în toate Consiliile, am discutat chestiunile, am venit cu soluţii, dar trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt. Dacă e război la graniţă, dacă este criză peste criză, şi mai vine şi un refuz cum a fost cel pe Schengen, credem că este de înţeles că cel puţin temporar unii români îşi pierd puţin răbdare, dar sunt convins că, pe măsură ce aceste chestiuni se rezolvă, vom reveni la optimismul şi la încrederea faţă de Uniunea Europeană, fiindcă românii sunt proeuropeni, sunt pro-Uniunea Europeană, o ştim şi ne bazăm pe asta. Şi cum România are o singură direcţie clară, cea europeană, este probabil şi datoria noastră, a politicienilor din România, să le explicăm oamenilor mai mult şi mai bine ce facem în Uniunea Europeană, ce face Uniunea Europeană şi cum abordăm toate problemele cu care se confruntă oamenii”, a mai spus Klaus Iohannis.

 

Sursa: Adevarul Zilei