Ana Morodan, reţinută de poliţişti după ce a a condus fără permis, sub influenţa alcoolului şi a drogurilor

0
142

Ana Morodan, influencer, a fost reţinută de poliţişti după ce nu a oprit la semnalele acestora, a lovit două maşini şi a refuzat să fie testată pentru depistarea alcoolului şi a substanţelor psihoactive, potrivit unor surse oficiale.

Poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere au efectuat, marţi, semnal regulamentar de oprire unui autovehicul, însă femeia aflată la volan nu s-a conformat, potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere. 

Aceasta şi-a continuat deplasarea, moment în care a intrat în coliziune cu două autovehicule. În urma accidentului de circulaţie au rezultat doar pagube materiale.

Conform unor surse oficiale este vorba despre Ana Morodan, cunoscută de pe reţelele de socializare.

Ea a refuzat să fie testate pentru substanţe psihoactive şi alcool. 

În acest context, poliţiştii au procedat la conducerea persoanei în cauză la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice, unde şi de această dată a refuzat, conform comunicatului.

A fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 337 din Codul Penal.

Mai târziu, în jurul orei 22.20, a fost din nou oprită în trafic pe o stradă din sectorul 1. 

Potrivit poliţiştilor, femeia figura cu permisul de conducere reţinut ca urmare a dosarului de cercetare penală întocmit în conformitate cu prevederile art. 337 din Codul Penal.

De asemenea, poliţiştii au procedat la testarea cu aparatul Alcooltest, care a indicat o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma testării preliminare cu aparatul DrugTest, a relevat prezenţa în organism a substanţelor psihoactive.

În acest context, conducătoarea autovehicului a fost dusă la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice, iar în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 335 alin. 2 şi 336 alin.2 din Codul Penal: În baza probatoriului administrat în cauză, organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere au dispus reţinerea femeii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătorului Sectorului 1 în vederea luării unei măsuri preventive.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.