Moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Petre Daea, a fost respinsă de deputaţi

0
119

Moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Petre Daea, a fost respinsă miercuri de plenul Camerei Deputaţilor, cu 83 de voturi pentru, 174 împotrivă şi o abţinere. Dezbaterea moţiunii a avut loc în şedinţa de marţi.

Ministrul Petre Daea a venit cu un jurnal, marţi la dezbaterea moţiunii simple a USR şi Forţa Dreptei împotriva sa în plenul Camerei Deputaţilor, despre care a zis că este agenda în care a „consemnat zilnic” activitatea sa la Ministerul Agriculturii.

Textul moţiunii a fost citit de către deputatul USR Daniel Blaga care a acuzat că social-democratul Petre Dare nu vede că sunt pierduţi bani din PNRR sau că aproape toate produsele s-au scumpit. Totodată, deputaţii AUR au venit cu pancarte cu mesajul „Opriţi importurile din Ucraina!” şi au stat la tribuna plenului în timp ce ministrul Agriculturii şi-a citit pledoaria, despre activitatea sa în Guvern.

În moţiunea simplă iniţiată de USR şi Forţa Dreptei, ministrul Petre Dara era acuzat, printre altele, că nu a reuşit să obţină mai mulţi bani de la Comisia Europeană pentru sprijinul fermierilor în criza cerealelor ieftine din Ucraina.

Moţiunea se intitulează „De la grânarul Europei la ruşinea Europei. Ministrul Daea distruge cu bună ştiinţă agricultura românească”, iar votul va fi dat în plenul de miercuri al Camerei Deputaţilor. 

Preşedinta interimară a Senatului Alina Gorghiu a declarat marţi, despre criza cerealelor, că Ministerul Agriculturii trebuie să se poziţioneze mult mai clar, să vină cu soluţii în cazul fermierilor afectaţi de războiul din Ucraina. Ea a mai anunţat că liberalii vor vota la Camera Deputaţilor împotriva moţiunii care îl vizează pe Petre Daea.

 

Sursa: Adevarul Zilei