Nicolae Ciucă: România a devenit un model regional în ceea ce priveşte combaterea antisemitismului, prezervarea memoriei Holocaustului şi educaţia privind Holocaustul

0
203

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, în cadrul cele de-a patra reuniuni a Grupului de Lucru al Comisiei Europene privind implementarea Strategiei Uniunii Europene pentru combaterea antisemitismului şi protejarea vieţii evreieşti, că România a devenit un model regional în ceea ce priveşte combaterea antisemitismului, prezervarea memoriei Holocaustului şi educaţia privind Holocaustul.

El a transmis că angajamentul României pentru combaterea antisemitismului şi păstrarea memoriei Holocaustului este unul deosebit de serios, constant, care nu suportă niciun compromis.

”Vom continua să susţinem toate proiectele europene pe această linie, cu aceeaşi determinare şi ataşament, cu atât mai mult cu cât, după cum rezultă din sondaje recente, antisemitismul este în creştere în Europa şi în întreaga lume”, a mai spus şeful Executivului. 

”Salut prezenţa în sală a reprezentanţilor Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi îmi exprim, şi cu această ocazie, preţuirea pentru contribuţia substanţială a comunităţii evreieşti la edificarea statului român modern, dar şi pentru modul exemplar în care s-a integrat în societatea românească. Găzduirea acestei reuniuni la Bucureşti este expresia susţinerii constante pe care România o acordă tuturor proiectelor europene dedicate combaterii antisemitismului. Am alcătuit, alături de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, un program complex, pe care l-am dorit a fi cât mai divers, cuprinzând atât dezbateri de fond, cât şi elemente culturale. De altfel, după cum cunoaşteţi, în ultimii ani, România a devenit un model regional în ceea ce priveşte combaterea antisemitismului, prezervarea memoriei Holocaustului şi educaţia privind Holocaustul”, a spus premierul în discurs. 

Şeful Executivului a arătat că asumarea, de către statul român, a trecutului său traumatic din perioada Holocaustului a început odată cu adoptarea, în 2004, a raportului final al Comisiei internaţionale Elie Wiesel.

”Recomandările conţinute în raport ne-au determinat să luăm măsuri imediate şi ferme pentru implementarea lor. Drept urmare, în ultimii 20 ani, am fost martori la progrese importante realizate de România în materia comemorării Holocaustului şi a educaţiei privind Holocaustul. Voi aminti doar câteva exemple emblematice şi recente: cu prilejul Reuniunii Plenare a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), care a avut loc la Bucureşti în mai 2016, a fost adoptată, prin consens, definiţia de lucru a antisemitismului, ce a fost ulterior adoptată în plan intern în 2017. 

La începutul anului 2021, Guvernul României a desemnat un reprezentant special pentru promovarea politicilor memoriei şi combaterea antisemitismului şi a xenofobiei”, a spus premierul. 

El a menţionat că în mai 2021, Guvernul României a adoptat prima Strategie naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură şi un Plan de Acţiune aferent.

”De asemenea, a fost desemnat un coordonator naţional şi a fost constituit un comitet interministerial cu obiectivul de a monitoriza implementarea Strategiei. În lunile mai şi decembrie 2022, am aprobat rapoarte foarte detaliate referitoare la implementarea Strategiei Naţionale, Comitetul interministerial dovedindu-se esenţial în dinamizarea eforturilor României de a combate ferm şi fără echivoc antisemitismul, xenofobia, radicalizarea şi discursul instigator la ură. Pe această cale, vreau să menţionez că ceea ce a realizat în ultimul an echipa mea, condusă de doamna Solomon, colegi de-ai dumneavoastră din grupul de lucru, este apreciabil, reprezentând proiecte şi acţiuni care au pavat un drum serios şi necesar pentru viitor”, a mai afirmat premierul, apreciind şi activitatea lui Alexandru Muraru. 

Premierul a declarat că în domeniul educaţional, aminteşte o iniţiativă importantă, printr-o lege adoptată la finalul anului 2021, materia Istoria evreilor. Holocaustul a devenit obligatorie în învăţământul liceal. Legea va fi implementată începând cu anul şcolar 2023-2024, iar în prezent, programa este în stadiul final al aprobării. 

”Totodată, am continuat să lucrăm pentru a deschide noul Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, proiect coordonat de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Este un alt obiectiv constant al nostru în direcţia păstrării memoriei Holocaustului, fiind inclus în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În acest sens, au fost alocate 15 milioane EURO pentru realizarea acestei investiţii importante”, a afirmat Ciucă.

Potrivit premierului, la nivel european, România a fost unul dintre statele-membre UE care au susţinut puternic adoptarea Strategiei UE privind combaterea antisemitismului şi promovarea vieţii evreieşti.

”Suntem parte a Grupului de Lucru al Comisiei Europene dedicat combaterii antisemitismului şi am susţinut constant adoptarea de Concluzii de către Consiliul Uniunii Europene pe această temă. 

Vă asigur că angajamentul României pentru combaterea antisemitismului şi păstrarea memoriei Holocaustului este unul deosebit de serios, constant, care nu suportă niciun compromis! Vom continua să susţinem toate proiectele europene pe această linie, cu aceeaşi determinare şi ataşament, cu atât mai mult cu cât, după cum rezultă din sondaje recente, antisemitismul este în creştere în Europa şi în întreaga lume”, a declarat premierul în discurs. 

”Comunităţile evreieşti de pe continentul european resimt din plin aceste evoluţii. Pandemia de COVID-19 a condus la o deteriorare a situaţiei, iar membri ai comunităţilor evreieşti au devenit ţinte directe ale discursului instigator la ură, răspândit mai ales în mediul online, ale teoriilor conspiraţioniste şi ideologiilor radicale. Membrii acestei comunităţi se tem să poarte în public simboluri care i-ar putea identifica drept evrei, se tem să meargă la sinagogi şi se tem chiar pentru siguranţa lor. În acelaşi timp, răspunsurile statale şi societale la această situaţie sunt de multe ori calificate ca fiind slabe sau ineficiente. Este de datoria noastră să recunoaştem că este nevoie de eforturi suplimentare pentru eradicarea acestui flagel” a mai subliniat premierul. 

El a continuat. ”Constatăm că, din păcate, aceste fenomene câştigă tot mai mult teren, iar faptul că rata de răspunsuri la sondajul recent al Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a UE privind percepţiile membrilor comunităţii evreieşti asupra antisemitismului în Europa este foarte mică, este un motiv în plus de îngrijorare”.

 

Nicolae Ciucă a menţionat că acesta este contextul extrem de complicat în care ne regăsim astăzi. ”Agresiunea militară ilegală, ilegitimă şi neprovocată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei ne-a arătat modele noi de distorsionare a Holocaustului, de revizionism istoric şi dezinformare susţinute de la nivel statal. Totodată, ne-a reamintit tuturor responsabilitatea ce ne revine, în calitate de reprezentanţi ai statelor, de a intensifica eforturile noastre în acest plan pentru a preveni şi combate eficient asemenea evoluţii nefaste. Din aceste considerente agenda reuniunii Grupului de lucru cuprinde o sesiune dedicată efectelor pe care războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei le generează asupra memoriei Holocaustului. Suntem bucuroşi să avem alături de noi reprezentanţi ai comunităţii evreieşti ucrainene şi ai autorităţilor din Ucraina, acest stat greu încercat de război, şi să putem afla astfel, în mod direct, care este situaţia reală. În egală măsură, doresc să salut călduros participarea unor membri ai comunităţii evreieşti din Republica Moldova, precum şi a reprezentanţilor executivului şi să reconfirm, şi pe această cale, că suntem alături de Republica Moldova în eforturile sale de a face faţă dificultăţilor cauzate de actualul context geopolitic”, a arătat premierul.

Şeful Executivului a mai afirmat că acest eveniment este o ocazie pentru noi de a promova valorile care ne fac europeni, dar şi de a acţiona, în comun, pentru a sprijini statele terţe şi mai ales statele din regiune în acest sens.

”Este lăudabilă şi strategică iniţiativa de a include Ucraina şi Republica Moldova în cadrul lucrărilor acestui grup. Sper ca aceste state să aibă o prezenţă constantă la reuniunile dumneavoastră pentru că astfel vor fi mai pregătite să facă faţă provocărilor şi să se inspire din experienţa noastră. În definitiv, nu peste foarte mult timp, ele vor fi parte a familiei Uniunii Europene”, a arătat el. 

”Scopul acţiunilor noastre comune trebuie să fie acela de a proteja valorile şi principiile pe care Europa se fundamentează – drepturile omului, democraţie, egalitate, respectarea libertăţilor cetăţeneşti. În acest context, promovarea respectării drepturilor omului are un rol crucial, deoarece permite societăţilor bazate pe democraţie participativă să asigure platforme de exprimare şi reprezentare incluzive. Drepturile omului sunt, pe de o parte, un obiectiv în sine, dar şi o bază pentru dezbateri şi schimburi de opinie. Ele sunt parte din valorile care fac ca societăţile să prospere şi una dintre premisele unei democraţii consolidate”, a spus premierul. 

Nicolae Ciucă a menţionat că ”dezvoltarea rezilienţei societale la dezinformare, discurs instigator la ură, radicalizare, discriminare şi antisemitism necesită o abordare plurivalentă şi un parteneriat solid între trei actori principali: stat, societate civilă şi mediul academic”.

”Astfel, comemorarea Holocaustului, onorarea memoriei victimelor, dezvoltarea cercetării şi a educaţiei privind Holocaustul se pot face doar pe baza solidă a acestui parteneriat tripartit. În acest sens, vom continua să sprijinim organizarea de evenimente, precum cel de astăzi – le considerăm o platformă de schimb de bune-practici, dar şi o formă de promovare a modului nostru de viaţă european şi a felului în care ne protejăm cetăţenii şi valorile”, a arătat Nicolae Ciucă. 

 

Sursa: Adevarul Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.