Deca: Toate categoriile de personal beneficiază şi vor beneficia de respectul pe care îl merită

0
182

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a anunţat joi că fost aprobată aprobată în şedinţa de Guvern Declaraţia privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ, ea precizând că toate categoriile de personal din învăţământ beneficiază şi vor beneficia de respectul pe care îl merită şi de majorările salariale cuvenite

”Toate categoriile de personal din învăţământ beneficiază şi vor beneficia de respectul pe care îl merită şi de majorările salariale cuvenite şi ca o garanţie suplimentară în acest sens, astăzi, în cadrul şedinţei de Guvern a fost aprobată Declaraţia privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ, care are ca anexă un memorandum al Guvernului”, a anunţat Ligia Deca.

Ea a precizat că această declaraţie se publică în Monitorul Oficial, îndeplinind astfel solicitarea cadrelor didactice de a avea garanţia unui act normativ publicat în Monitorul oficial, care să răspundă revendicărilor pe care, pe bună dreptate, dascălii le-au avut.

Ligia Deca a menţionat că în acest memorandum sunt subliniate toate măsurile pe care Guvernul deja le-a luat.

”În prima parte este vorba de majorările salariale din ultimii doi ani, a doua parte vizează investiţiile în infrastructura şcoală şi universitară, atât din fonduri europene cât şi fonduri naţionale şi ele sunt toate listate pentru a se vedea clar atât amploarea cât şi investiţia urmând o secţiune care subliniază din nou elementele din noul pachet al legilor educaţiei, ce vin în sprijinul carierei didactice”, a spus ea.

”Asumarea pe care Guvernul României o face astăzi include două măsuri principale, pe de o parte garantarea principiului pe care se va baza noua grilă pentru învăţământ din legea salarizării şi anume faptul că salariul de bază al profesorului debutant sau al asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economic, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public”, a spus Deca.

Ministrul Educaţiei a mai afirmat că memorandumul asumă şi faptul că pe perioada concediului de odihnă, precum şi în zilele de concediu plătit, personalul din învăţământ va avea dreptul la o indemnizaţie de concediu calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulţit cu media zilnică a salariului de bază şi a sporurilor şi indemnizaţiilor de care beneficiază potrivit legii.

”Ambele solicitări au făcut parte din doleanţele pe care noi le-am primit, documentat, din partea federaţiilor sindicale, am răspuns astăzi încă o dată acestor revendicări”, a arătat ea.

 

Sursa: Adevarul Zilei