Știai că?
Patimi cu subînţelege păcatul, viciul, se spune: „a dat în patima beţiei“ (are viciul băuturii) sau alte vicii care duc pe om la distrugerea fizică şi spirituală. În acest sens, de păcat greu, care împiedică mântuirea omului, patima este condamnată de Biserică, fiind considerată opera diavolului. Nestă-pânirea de sine, tentaţiile de tot felul care se cer mereu satisfăcute, depăşesc păcatul care ar putea fi o cădere incidentală şi devin patimă, slăbind până la anihilare voinţa omului. Analizând cauzele ce duc pe om în robia patimilor, Sfântul Antonie cel Mare ne spune: „Cei ce nu sunt mulţumiţi cu cele ce au la îndemână pentru trai, ci poftesc mai mult, se fac robi patimilor“… căci: „înaintea tuturor patimi lor stă lăcomia pântecelui şi poftirea celor lumeşti“; „omul este războit de simţurile trupului său, prin patimile sufletului, iar simţurile trupului sunt cinci: văzul, auzul, gustul, mirosul şi pipăitul. Prin aceste 5 simţuri, căzând ticălosul suflet în cele patru patimi ale sale se face orb. Iar cele patru patimi ale sufletului sunt: slava deşartă, bucuria, mânia şi frica… dar cea mai mare şi fără leac boală a sufletului este necredinţa în Dumnezeu şi iubirea de slavă“. Patimile sunt deopotrivă ale sufletului şi ale trupului, dar: „dacă vrei, eşti rob patimilor; şi iarăşi dacă vrei, eşti liber să nu te pleci patimilor, fiindcă Dumnezeu te-a făcut cu voie liberă“. Stă deci în puterea omului să-şi aleagă singur pierzania sau mântuirea, căci: „viaţa trupului şi bucuria de multă bogăţie şi putere în viaţa aceasta, i se face sufletului moarte… dar cel ce biruie patimile trupului, se încununează cu nemurirea“, ajutat fiind de puterea lui Dumnezeu fiindcă: „Cunoştinţa şi frica de Dumnezeu aduc tămăduirea de patimi“, dar „aflându-se în suflet necunoştinţa lui Dumnezeu, patimile rămân nevindecate“ (Filocalia I, pag. 14-31).
Pilda zilei
Mai întâi sticla
Un beţiv, sătul de viaţa ticăloasă ce ducea, a merse la un duhovnic, şi ia zis:
– „Părinte, vreau să scap de patimă… Învaţă-mă ce trebuie să fac.?
Preotul, băgând de seamă că omul are în buzunar o sticlă cu rachiu îi zise:
– „Mai întâi şi întâi, dragul meu, să nu mai umbli cu sticla de rachiu în buzunar. Aşa e şi cu mântuirea noastră. Dacă vrem s-o căpătăm, trebuie mai întâi să lepădăm sticla cu… păcate, pe care o purtăm în buzunarul sufletului nostru.
Sursa: Realitatea Spirituala