Ziua Internaţională a Păcălelilor. Topul farselor celebre din istorie

0
59

În fiecare an, la 1 aprilie, întreaga lume marchează Ziua Internaţională a Păcălelilor, un prilej universal pentru oameni de a face surprize prietenilor şi apropiaţilor, dar şi duşmanilor, unele menite să provoace buna-dispoziţie, altele, nereuşite, care nu fac decât să stârnescă indignare.

În fapt, momentul marchează o sărbătoare generică a umorului, sub cele mai năstruşnice forme, însă, în unele zone ale lumii, sărbătoarea ia forma unor tradiţii – însoţite de o bogată simbolistică – , păstrate de sute de ani.

În ceea ce ne priveşte, RADOR vă propune astăzi un material cât se poate de serios despre o zi în care se petrec cele mai mari neseriozităţi, la nivel mondial.

Originea sărbătorii nu este clar determinată în timp, dar unii cercetători fac referiri la izvoare datând din epoca medievală, când ar fi existat, pe 28 decembrie, o zi a nebunilor, sau din antichitate, când la 25 martie romanii serbau festivalul Hilaria.

Se menţionează şi prima referire la o astfel de zi, cea din anul 1392, din Marea Britanie, în scrierile lui Geoffrey Chaucer, o poveste despre un cocoş păcălit de o vulpe, pe 1 aprilie, iar alte surse arată că originea Zilei Păcălelilor s-ar regăsi în anul 1539, într-un fragment dintr-un poem flamand care făcea referire la un boier care şi-a păcălit servitorul la data de 1 aprilie.

Apoi, în anul 1564, în Franţa, trecerea la calendarul gregorian, când începutul anului s-a mutat de la 1 aprilie la 1 ianuarie, a prilejuit celor care respectau această schimbare realizarea de farse şi păcăleli la adresa celor care au continuat să marcheze anul nou după vechiul calendar – aceştia fiind numiţi „Poisson d’Avril” (peşte de aprilie), denumire care a rămas la francezi, pentru 1 aprilie, până în zilele noastre.

Materialul complet, pe Rador.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.