PRELIMINARIILE LIGII CAMPIONILOR: VIRTUS – FCSB, MARȚI, DE LA ORA 22.00

0
53

Campioana României își începe parcursul european al noului sezon în San Marino.

FCSB a efectuat, luni seară, antrenamentul oficial în San Marino înaintea meciului cu Virtus, din primul tur preliminar al Ligii Campionilor.

Vlad Chiricheș și Marius Ștefănescu vor lipsi, fiind suspendați din cauza cartonașelor roșii încasate în sezonul trecut, la meciurile retur cu Nordsjaelland și Bodo Glimt din Conference League.

Olaru, Șut și Târnovanu, oamenii convocați de Eduard Iordănescu la EURO 2024 s-au antrenat alături de colegii lor și au șanse mari să joace marți de la ora 22:00, în direct la Radio România Actualități.

FCSB a aterizat la Rimini luni după-amiază, cu câteva ore înainte de antrenamentul oficial. Un charter a transportat campioana României până în localitatea aflată la 13 kilometri de San Marino.

Suporterii români vor domina atmosfera

Ca și naționala României la Campionatul European din Germania, și FCSB se va simți la Serravalle ca acasă. La meci sunt așteptați 3.000 de fani, majoritatea români.

Un bilet costă 20 de euro.

Pentru Virtus va fi primul meci din istorie în cupele europene. Atacul amatorilor din San Marino va fi condus de fostul jucător de la FCSB, italianul Federico Piovaccari.

„Vrem un rezultat bun”

„Tratăm toate meciurile la fel”, a spus antrenorul roș-albaștrilor Elias Charalambous, care a continuat: „Știm că pe hârtie suntem favoriți, dar știți foarte bine că asta nu spune nimic dacă nu ne facem treaba pe teren cât mai bine. În fotbal nimeni nu îți oferă nimic. Suntem pregătiți pentru un meci greu. Nu știm multe despre adversari pentru că nu au avut multe meciuri pe care să le urmărim. Vrem un rezultat bun care să ne ajute și la meciul următor. Dar ne concentrăm sută la sută pe acest meci. Pentru mine nu există meciuri ușoare. Vom face câteva schimbări față de meciul trecut, pentru că jucăm din trei în trei zile. Vom trata cu maximă seriozitate acest meci”.

Meciul dintre Virtus și FCSB, din manșa întâi a primului tur preliminar din Liga campionilor se dispută marți, de la ora 22:00 și este transmis în direct la radio RRA, în comentariul lui Bogdan Pasăre.

Preliminariile Champion League presupun 4 tururi înainte de a ajunge în grupele competiției.

Săptămâna trecută, FCSB a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu 3-0 și a câștigat Supercupa României la fotbal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.