Amânare în dosarul lui Călin Georgescu. Noul termen de judecată, fixat pentru 4 iunie

0
16

Magistrații de la Curtea Supremă au amânat decizia în cazul lui Călin Georgescu, prin care stabilesc dacă dosarul se va întoarce la Parchetul General sau va începe judecata pe fond. Noul termen a fost fixat pe 4 iunie, potrivit Realitatea Plus. Este vorba despre al doilea dosar penal trimis în judecată de către procurorii Parchetului General, în care fostul candidat independent la alegerile prezidențiale este pus sub acuzare pentru complicitate la tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale.

Răspunsul magistraților va fi unul definitiv și irevocabil. Astfel, magistrații vor decide dacă începe judecarea pe fond a acestui dosar penal – cel de-al doilea dosar penal trimis în judecată de către procurorii de la Parchetul General – sau dacă dosarul se va întoarce înapoi pe masa procurorilor.

În acest caz, magistrații de la Curtea de Apel București au menționat faptul că anumite probe, cât și declarații, au fost obținute nelegal pe parcursul anchetei penale de către procurori.

În cadrul acestui dosar, Călin Georgescu este pus sub acuzare pentru complicitate la tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale. De asemenea, alte 20 de persoane sunt implicate în acest dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.