Liderul AUR, George Simion, a lansat un nou atac la adresa președintelui Nicușor Dan și a actualei clase politice, într-un interviu acordat publicației poloneze Fronda.pl. Simion susține că România traversează o criză politică fără precedent, acuză că țara este condusă „din exterior”, cere organizarea de alegeri anticipate și critică atât sprijinul acordat Ucrainei, cât și modul în care este gestionată relația cu Kievul.
„Nu e bine să vii într-o țară străină și să-ți vorbești de rău propriii compatrioți. Dar pot spune un lucru: toată Polonia l-a văzut pe Nicușor Dan așa cum era și că nu era potrivit să fie președinte al României.”, a declarat George Simion.
Acesta a continuat atacul la adresa șefului statului: „El este doar o marionetă a intereselor străine. Din păcate, spre deosebire de Polonia, unde încă luptați, România este acum o colonie fermă. Liderii noștri primesc ordine din străinătate și nu luptă pentru independența propriei țări. Tocmai de aceea duc România în criză.”
În același interviu, George Simion susține că actuala majoritate nu poate guverna fără AUR și consideră că singura soluție este revenirea la vot.
„Nu pot forma o majoritate fără noi și cerem respect pentru democrație. Din decembrie 2024, când alegerile au fost anulate, trăim sub o lovitură de stat.”, a spus liderul AUR. În opinia sa, „cea mai ușoară cale de ieșire din această criză este să ne întoarcem la voința poporului, să revenim la democrație și să organizăm alegeri anticipate.”
