Larisa Iordache, felicitată de ministrul Tineretului şi Sportului conducerea CS Dinamo după calificarea la JO

0
535

Gimnasta Larisa Iordache s-a întâlnit, în ultimele zile, cu ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, şi cu conducerea CS Dinamo, care au felicitat-o pentru calificarea la Jocurile Olimpice.

Iordache s-a întâlnit miercuri cu Eduard Novak. „Salut cu mare bucurie calificarea Larisei Iordache la Jocurile Olimpice, prin rezultatul obţinut la Europenele de la Basel, şi o felicit din tot sufletul pentru el, unul cu atât mai impresionant cu cât Larisa a concurat înfruntând cu mare curaj probleme serioase de sănătate. Este o calificare meritată pe deplin, pe care ştim cât şi-a dorit-o şi pentru care ştim cât a muncit. Îi mulţumesc personal pentru acest rezultat, care ne bucură şi ne inspiră pe toţi. Îii doresc multă sănătate, pentru a se recupera cât mai repede, şi mult succes în continuare, mai ales la Tokyo, unde vom fi alături de ea şi de toţi sportivii care vor reprezenta România!”, a declarat Eduard Novak.

Marţi, sportiva a fost prezentă la sediul CS Dinamo, însoţită de antrenorii Lăcrămioara şi Cristian Moldovan, unde a fost felicitată pentru calificarea olimpică de preşedintele clubului, Ionuţ Adrian Popa, şi de vicepreşedintele Georgeta Andrunache.

Pentru Larisa Iordache urmează o săptămână de investigaţii medicale şi tratamente, astfel încât în cel mai scurt timp să revină din nou în sala de antrenament pentru a pregăti Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Larisa Iordache s-a calificat, săptămâna trecută, la JO de la Tokyo, după ce a ocupat al doilea loc calificant la individual-compus, la Campionatul European, găzduit de Basel. Imediat după concurs, ea a suferit o criza renală, care a necesitat administrarea unor antibiotice puternice şi internarea în spital.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.