Nou atac cu drone la granița României. Populația din nordul județului Tulcea, avertizată prin RO-ALERT

0
17

Populația din nordul județului Tulcea a primit mesaj RO-ALERT în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce Federația Rusă a executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, a informat Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Potrivit sursei citate, ca urmare a detectării unui grup de semnale radar, la 22 km nord-est de Vâlcove, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, un mesaj RO-ALERT fiind transmis la ora 2:16.

‘Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice din Baza 86 Aeriană Borcea, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au decolat la ora 02:19, pentru monitorizarea situației. Nu au fost raportate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian național’, reiese din comunicatul transmis de MApN.

Alerta aeriană a încetat la ora 3:37.

‘MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de aceste atacuri și menține permanent legătura cu acestea’, a mai informat sursa menționată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.