Locuitorii Sectorului 1 au scăpat! Clotilde Arman a anunțat că s-a început ridicarea munților de gunoaie

0
383

 

După săptămâni întregi de haos, în Sectorul 1 s-a început ridicarea gunoaielor, a anunțat primarul Clotilde Armand.

 

Ea a scris pe un site de socializare că instituția pe care o conduce a reușit să deschidă porțile sortatorilor și să îi plătească direct, iar gunoiul a început să fie ridicat. Conform acesteia, în doar trei ore de la deschidere, Romprest a depozitat peste 260 de tone de gunoi.

Edilul a menţionat că Primăria Sectorului 1 a notificat miercuri Compania Romprest Service S.A. să reia, în 24 de ore, prestarea serviciului public de salubrizare, în caz contrar, după expirarea termenului, contractul cu această societate va fi reziliat de drept.

Potrivit lui Clotilde Armand, operatorul de salubritate nu şi-a plătit sortatorii.

“Sortatorii şi-au închis porţile şi operatorul a lăsat gunoiul (lucru interzis de lege şi de contractul de delegare) pe străzi. Primăria a găsit o soluţie să plătească direct spre sortatori datoriile operatorului. Dar ce credeţi? Compania Romprest Service S.A. s-a împotrivit vehement. Şi au urmat multe zile de muncă pentru aparatul primăriei să găsească soluţii. Şi am găsit”, a adăugat Clotilde Armand.

Sursa: Adevarul Zilei