Inundații în mai multe regiuni din țară. Case izolate și drumuri închise din cauza ploilor abundente

0
354

Ploile abundente din ultimele zile au provocat inundații în mai multe regiuni din țară.

Două drumuri judeţene din Vrancea au fost blocate, după ce râul Putna a ieşit din matcă şi a inundat carosabilul. 20 de gospodării au fost inundate în aceeași zonă.

În Neamț, mai multe familii au fost izolate de apele crescute, care au rupt un pod. Inundații au provocat daune și în județele Tulcea și Brăila.

Inundații în Brăila

Cincizeci de gospodării din localitatea Vădeni, județul Brăila, care se află sub cod roşu de averse, sunt inundate duminică dimineață şi se acţionează pentru scoaterea apei din curţile oamenilor.

„Acţionăm cu două buldoexcavatoare şi cu o vidanjă. Am vorbit şi cu cei de la ANIF să acţioneze pe partea de desecare, dar din cauza faptului că sunt descărcări electrice, se merge mai încet, de teamă să nu se ardă motoarele. Am avut ceva probleme şi în localităţile Pietroiu şi Baldovineşti, dar le-am rezolvat. Plouă foarte mult, iar din şanţuri apa a plecat spre curţile oamenilor. Avem aproximativ cincizeci de curţi inundate. Facem şi noi cât putem, înaintea focului şi a apei nu ai unde să te duci”, a declarat primarul comunei Vădeni, Coman Stanca, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, col. Ştefan Stoian, a declarat că în localitatea Vădeni ISU intervine cu două motopompe pentru evacuarea apei din gospodarii.

Localitatea Vădeni se află sub cod roşu de averse, care vor depăşi 35-40 l mp şi frecvente descărcări electrice.

Inundații în Tulcea

Mai multe curţi au fost inundate şi traficul este blocat pe DN 22 între Luncaviţa şi Văcăreni din cauza unei alunecări de teren în urma ploilor abundente, a anunţat duminică dimineaţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Delta” al judeţului Tulcea.

Potrivit sursei citate, au fost inundate două curţi în localitatea I. C. Brătianu şi o curte în Rachelu.

Pe DN 22 (E 87) circulaţia este blocată între Luncaviţa şi Văcăreni în urma unei alunecări de teren. Traficul este restricţionat în totalitate pe DN 22 şi circulaţia este deviată pe ruta DN 22 – Măcin – DN 22D – Horia – DN 22F – Nalbant – DN 22A – Cataloi – DN22 Tulcea, conform Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

ISU a intervenit cu un ofiţer şi 18 subofiţeri, trei autospeciale şi patru motopompe iar la acţiuni au participat şi Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din localităţile afectate, cu motopompele şi utilajele din dotare.

Cod portocaliu de ploi și vijelii

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică noi avertizări de ploi abundente şi vijelii şi a instituit cod portocaliu în partea de est, nord-est şi sud-est a ţării.

Potrivit meteorologilor, vor fi averse abundente, descărcări electrice şi, izolat, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 40 – 50 de l/mp şi pe arii restrânse 60 – 80 l/mp.

De asemenea, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis duminică dimineaţa o avertizare cod roşu de inundaţii pe râuri din judeţul Tulcea.

 

Sursa: Adevarul Zilei