Florin Cîţu: Certificatul verde digital va fi operaţional de la 1 iulie. Este vorba despre o aplicație

Certificatul verde digital pentru COVID va fi operaţional de la 1 iulie, a declarat premierul Florin Cîţu, precizând că este vorba doar despre o aplicație.

“O să fie operaţional şi o să fie exact ca în alte ţări, o să călătorească cu certificatul verde, exact în condiţiile care sunt scrise acolo. Am avut o întâlnire cu secretarul general adjunct al Guvernului care se ocupă de aceste certificate, care este, de fapt, o aplicaţie. Şi am avut un update ieri, o să fie gata săptămâna viitoare, deci o să fie la 1 iulie operabil”, a declarat Florin Cîţu, joi, potrivit Agerpres.

Adeverința electronică verde va constitui dovada că deținătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecției cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19, potrivit RO Vaccinare.

Adeverințele vor fi disponibile gratuit, în format digital sau pe suport de hârtie, și vor include un cod QR care să le garanteze securitatea și autenticitatea. Comisia va institui un portal pentru a se asigura că toate adeverințele pot fi controlate în întreaga UE și va sprijini statele membre în ceea ce privește punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a adeverințelor.

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele știri