EURO 2020: Franța-Elveția se dispută pe Arena Națională. Restricții de trafic pentru șoferi

0
599

Luni, de la ora 22.00, pe Stadionul „Naţional Arena”, va avea loc meciul de fotbal Franța-Elveția în cadrul Campionatului European de Fotbal – UEFA EURO 2020.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, începând cu data de 27 iunie a.c., ora 07.00, se va interzice oprirea sau staționarea pe arterele care fac parte din perimetrul de siguranță, respectiv:

– Bd. Basarabia, între Piața Muncii și Bd. Chișinău, ambele sensuri de circulație,

inclusiv trotuarul din Bd. Basarabia;

– Bd. Pierre de Coubertin, ambele sensuri de circulație;

– Str. Maior Coravu, ambele sensuri de circulație;

– Str. Șerbănică Vasile, ambele sensuri de circulație;

– Str. Tony Bulandra (inclusiv sens giratoriu între străzile Maior Coravu și Tony

Bulandra), ambele sensuri de circulație;

– Str. Vatra Luminoasă, ambele sensuri de circulație.

Organizatorul evenimentului va asigura eliberarea tronsoanelor menționate mai sus prin măsuri de notificare și ulterior ridicarea autovehiculelor parcate în zona de restricție.

În data de 28 iunie a.c., traficul rutier se va restricționa gradual, începând cu ora 07.00, în funcție de afluența publicului și dacă situația o va impune, iar începând cu ora 17.00 va fi restricționat complet, după cum urmează:

– Str. Maior Coravu, între Șos. Mihai Bravu și intrarea în stadionul Național Arena, precum și străzile care intersectează și acced în acest tronson;

– Bd. Pierre de Coubertin, între Șos. Iancului și sensul giratoriu de la intrarea în Stadionul Arena Națională, precum și străzile care intersectează și acced în acest tronson;

– Str. Vatra Luminoasă, între Șos. Mihai Bravu și Bd. Pierre de Coubertin, precum și străzile care intersectează și acced în acest tronson;

– Str. Tony Bulandra;

– Bd. Basarabia între Piața Muncii și Bd. Chișinău, precum și străzile care intersectează și acced în acest tronson.

Sfaturi utile pentru șoferi

* să folosească mijloacele de transport în comun pentru a evita blocajele în trafic;

* să nu oprească ori să staţioneze pe arterele menționate mai sus, care fac parte din perimetrul de siguranță;

* să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate;

* să respecte semnalele polițiștilor rutieri care dirijează traficul pentru asigurarea fluenţei şi recomandările poliţiştilor care se află în punctele de deviere;

* să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de suporteri şi să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Pietonilor li se recomandă să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o facă doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenţia de a traversa.

Rute ocolitoare:

– Bd. Unirii – Str. Lucian Blaga – Calea Dudești – Bd. Camil Ressu – Bd. Nicolae Grigorescu – Bd. Theodor Pallady;

– Șos. Mihai Bravu – Șos. Iancului – Șos. Pantelimon;

– Șos. Ștefan cel Mare – Șos. Colentina – Șos. Fundeni;

– Șos. Morarilor – Str. Lucrețiu Pătrășcanu – Str. Constantin Brâncuși – Bd. Nicolae Grigorescu – Str. Liviu Rebreanu.

Harta cu restricţii poate fi consultată pe site-ul https://bpr.politiaromana.ro.

Sursa: Adevarul Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.