Se interzic mașinile pe diesel și pe benzină!

0
375

Automobilele diesel și pe benzină vor fi interzise în Bruxelles după anul 2030. Guvernul regional din Bruxelles a anunţat vineri interzicerea automobilele diesel în regiune, începând din 2030, cât şi a automobilelor pe benzină din 2035.

Obiectivul Uniunii Europene este ca emisiile de carbon să fie total reduse până în 2050.

Interdicţia din Bruxelles se va aplica, începând din 2035, şi pentru vehiculele care rulează cu GPL precum şi pentru automobilele hibride.

„Prin acest nou pas în transformarea Bruxelles-ului într-o zonă cu emisii reduse, confirmăm dorinţa regiunii de a opta pentru o tranziţie climatică care este una corectă din punct de vedere social”, a declarat preşedintele regiunii Bruxelles, Rudi Vervoort, potrivit Agerpres.

Scuterele diesel vor fi şi ele interzise în regiunea Bruxelles începând din 2025, în timp ce scuterele cu motoare pe benzină vor fi interzise din 2028, iar motocicletele vor mai fi permise numai până în 2035.

Transportul rutier este responsabil pentru 30% din emisiile totale de dioxid de carbon în Regiunea Capitalei Bruxelles.

Sursa: Adevarul Zilei