România vinde sute de mii de doze anti-Covid care vor ajunge în Irlanda

0
446

Cel puțin 700.000 de doze de vaccin din România ar fi fost cumpărate de Irlanda relatează presa din Irlanda. Vaccinurile ar urma să fie livrate luna aceasta, notează mediafax.

Premierul irlandez Micheál Martin a spus că vaccinurile reprezintă un impuls pentru programul naţional de vaccinare şi că vor fi utilizate pentru a satisface cererea mare.

Premierul irlandez Micheál Martin a descris acordul ca „O veste fantastică şi un impuls binevenit pentru campania noastră, care continuă să aibă un sprijin imens”.

Un purtător de cuvânt al premierului a precizat pentru televiziunea locală rte.ie că cele 700.000 de vaccinuri fac parte dintr-un acord încheiat cu România luna trecută pentru 1 milion de doze în urma unor discuţii între premierul irlandez Micheál Martin şi preşedintele român Klaus Iohannis.

Ministrul Sănătăţii din Irlanda, Stephen Donnelly, a declarat că vaccinurile vor fi livrate pe parcursul acestei luni şi „vor permite extinderea programului de vaccinare”.

Dozele ar urma să fie primite direct de la Pfizer reprezentând o redistribuire a livrărilor care fuseseră comandate iniţial de România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.