Ce poate risca România dacă nu desființează SIIJ, nu respectă MCV și nu reformează I. J.

Trei asociații din România ( Asociația Forumul Judecători, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție) susțin că „lipsa reformelor reale în justiție poate duce la sancțiuni pecuniare imense aplicate României”. Acestea susțin că ar fi vorba despre sume care ajung de până la 1 % din PIB-ul României, adică 2,3 miliarde de euro.

„O situație similară celei din Polonia există și în România. În hotărârea sa din 18 mai 2021, pronunțată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 și C-397/19, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit clar că România trebuie să ia măsurile adecvate pentru a îndeplini obiectivele de referință fixate în MCV, „ținând seama în mod corespunzător, în temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, de rapoartele întocmite de Comisia Europeană, în special de recomandările formulate în rapoartele MCV”, această obligație fiind în sarcina „fiecărui organ al statului membru în cauză”.

CJUE a stabilit că reglementările care guvernează organizarea justiției în România, cum sunt cele referitoare la numirea interimară în funcțiile de conducere ale Inspecției Judiciare și la înființarea în cadrul Ministerului Public a unei Secții pentru investigarea infracțiunilor din justiție, intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928, astfel încât acestea trebuie să respecte cerințele care decurg din dreptul Uniunii și în special din valoarea statului de drept prevăzută la articolul 2 TUE.

Articolul 2 și articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, precum și Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale adoptate de guvernul unui stat membru care îi permite acestuia din urmă să facă numiri interimare în funcțiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare și cu exercitarea acțiunii disciplinare împotriva judecătorilor și a procurorilor fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul național atunci când această reglementare este de natură să dea naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor acestui organ ca instrument de presiune asupra activității respectivilor judecători și procurori sau de control politic al acestei activități.

De asemenea, articolul 2 și articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, precum și Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care prevede înființarea în cadrul Ministerului Public a unei secții specializate care are competența exclusivă de a ancheta infracțiunile săvârșite de judecători și de procurori fără ca înființarea unei astfel de secții să fie justificată de imperative obiective și verificabile legate de buna administrare a justiției și să fie însoțită de garanții specifice care să permită, pe de o parte, să se înlăture orice risc ca această secție să fie folosită ca instrument de control politic al activității respectivilor judecători și procurori susceptibil să aducă atingere independenței acestora și, pe de altă parte, să se asigure că respectiva competență poate fi exercitată în privința acestora din urmă cu respectarea deplină a cerințelor care decurg din articolele 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

De altfel, CJUE reține în mod clar că:

”219 Din elementele aflate la dispoziția Curții și din Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu din 22 octombrie 2019 privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare [COM(2019) 499 final, p. 5] reiese că exemple practice luate din activitățile SIIJ sunt de natură să confirme realizarea riscului, menționat la punctul 216 din prezenta hotărâre, ca această secție să se asemene unui instrument de presiune politică și să intervină pentru a schimba cursul anumitor anchete penale sau al unor proceduri judiciare privind, printre altele, fapte de corupție la nivel înalt într‑un mod care ridică îndoieli cu privire la obiectivitatea sa, aspect a cărui apreciere revine instanțelor de trimitere, conform jurisprudenței amintite la punctul 201 din prezenta hotărâre.”

Nerespectarea unei hotărâri pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene poate determina Curtea, la cererea Comisiei Europene, să impună sancțiuni financiare, sub forma unei sume forfetare și/sau a unei plăți zilnice. Sancțiunile sunt calculate ținând seama de importanța normelor încălcate și impactul încălcării asupra intereselor generale și private, perioada în care nu a fost aplicat dreptul UE, capacitatea statului membru de a plăti (amenzile trebuie să aibă un efect disuasiv). Suma este propusă de Comisia Europeană și poate fi modificată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea sa.

Opțiunea de a impune sancțiuni financiare dacă hotărârile CJUE nu sunt puse în aplicare există din anul 1993, Curtea aplicând sancțiuni de 37 de ori. Liniile directoare ale Comisiei Europene afirmă că scopul trebuie să fie acela de „a se asigura că sancțiunea în sine este un factor de descurajare a încălcării ulterioare” și de a se prevedea sancțiuni excepționale „acolo unde este cazul”, tocmai în aplicarea principiilor art.19 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În Uniunea Europeană încă nu a existat până în prezent un caz de încălcare cu o importanță similară pentru sistemul judiciar al UE și pentru supraviețuirea statului de drept într-unul dintre statele membre. Așadar, o atare nesocotire justifică o sancțiune imensă, apreciată la nivelul a cel puțin 1 la sută din produsul intern brut al statului membru care refuză să pună în aplicare hotarări ale CJUE în privința statului de drept. Niciun stat membru, prin niciuna din puterile sale, legislativă, executivă, judecătorească ori prin organele sale administrative, nu ar trebui să fie vreodată tentat să ignore hotărârile CJUE în acest domeniu.

Reamintim că hotărârea CJUE din 18 mai 2021 este ignorată de Parlamentul României, care refuză să desființeze SIIJ și să reorganizeze Inspecția Judiciară, de asemenea, refuză să pună în aplicare celelalte recomandări MCV privind sistemul judiciar. Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii nu a ținut seama în mod corespunzător de hotărâre, așa cum Comisia Europeană a solicitat în ultimul raport MCV din iunie 2021, iar Inspecția Judiciară a declanșat proceduri disciplinare tocmai împotriva judecătorilor care au fost la originea sesizării CJUE și a celor care au aplicat hotărârea CJUE, într-o manifestare de forță ce a fost percepută de toți observatorii externi relevanți ca fiind vindicativă, de natură a compromite aplicarea obligatorie a dreptului UE în România.

În cazul României, 1% din produsul intern brut ar însemna, anual, suma de 2,3 miliarde euro cu titlul de sancțiuni financiare pentru nerespectarea hotărârilor CJUE (aproximativ 7 miliarde de euro pentru următorii trei ani). La aceste sancțiuni se poate adăuga respingerea Planului Național de Redresare și Reziliență, iar punerea în executare a unei asemenea hotărâri de stabilire a unor sancțiuni financiare poate avea ca efect inclusiv neacordarea sumelor la care România ar avea dreptul în cadrul diverselor programe finanțate cu fonduri europene”, au declarat reprezentanții de la Asociația Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele știri