Numărul infectărilor este în creștere. DSP este în alertă

0
387

Ministerul Sănătăţii a cerut luni Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară să verifice stocurile de materiale şi echipamente de protecţie necesare din spitale în contextul creşterii numărului de cazuri de Covid-19, notează News.ro.

Totodată, Ministerul Sănătăţii solicită direcţiilor de sănătate să colaboreze cu spitalele pentru a pregăti din timp documentaţia necesară aprobării unui număr mai mare de paturi pentru pacienţii confirmaţi sau suspecţi Covid-19.

Ministerul Sănătăţii a inclus aceste solicitări într-o notă de informare transmisă luni tuturor direcţiilor de sănătate publică din ţară.

În document se mai arată că este necesar să fie scurtat timpul de reacţie în momentul în care contextul epidemiologic se va înrăutăţi.

De asemenea, direcţiile de sănătate judeţene sunt rugate să facă o centralizare a numărului de paturi ce ar putea fi alocate pacienţilor pediatrici, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii menţionând că tulpina Delta afectează într-un număr mult mai mare copiii şi populaţia tânără.

În acelaşi document se mai solicită ca direcţiile judeţene să se asigure că aparatele de ventilaţie şi sistemele de alimentare cu oxigen din spitale funcţionează în parametri optimi şi nu vor fi probleme cu aprovizionarea cu oxigen.

Totodată, spitalele vor transmite ministerului numărul de cadre medicale ce ar trebui detaşate în unităţile ATI în cazul în care acestea ar funcţiona la capacitate maximă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.