Datoriile României au fost anunțate de către Banca Națională

0
361

Comunicatul privind indicatorii monetari emis de BNR arată că creditul guvernamental a crescut în luna iulie 2021 cu 0,1 la sută faţă de luna iunie 2021, până la 159,658 miliarde lei. În raport cu iulie 2020, acesta a crescut cu 19,6 la sută (13,9 la sută în termeni reali).

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna iulie 2021 cu 2,1 la sută faţă de iunie 2021 (1,1 la sută în termeni reali), până la nivelul de 306,590 miliarde lei. Creditul în lei, cu o pondere de 71,1 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 2,0 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 28,9 la sută în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 2,3 la sută (2,5 la sută când indicatorul este exprimat în euro).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 12,6 la sută (7,3 la sută în termeni reali), pe seama creșterii cu 17,4 la sută a componentei în lei (11,9 la sută în termeni reali) şi a majorării cu 2,5 la sută a componentei în valută exprimată în lei (creșterea a fost de 0,6 la sută dacă indicatorul este exprimat în euro).

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna iulie 2021 cu 1,0 la sută faţă de luna anterioară, până la nivelul de 442,334 miliarde lei și cu 15,3 la sută (9,9 la sută în termeni reali) faţă de iulie 2020.

Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 64,7 la sută în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 0,5 la sută față de luna iunie 2021, până la 286,136 miliarde lei şi cu 16,4 la sută (10,9 la sută în termeni reali) faţă de iulie 2020.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,6 la sută față de luna anterioară, până la 158, 737 miliarde lei, iar faţă de luna iulie 2020 au înregistrat o creştere de 13,1 la sută (7,8 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 0,3 la sută (până la 127 399,2 milioane lei) față de luna precedentă și cu 20,8 la sută (15,1 la sută în termeni reali) faţă de luna iulie 2020.

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 35,3 la sută în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au majorat cu 1,9 la sută faţă de luna iunie 2021, ajungând până la nivelul de 156,197 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 2,0 la sută, până la 31,748,7 miliarde euro). Comparativ cu luna iulie 2020, indicatorul a crescut cu 13,3 la sută, exprimat în lei și cu 11,3 la sută, dacă este exprimat în euro.

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au crescut cu 1,0 la sută faţă de luna iunie 2021, până la 111,815 miliarde lei; exprimate în euro, acestea au crescut cu 1,1 la sută. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 12,2 la sută (10,2 la sută, dacă indicatorul este exprimat în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 4,4 la sută faţă de luna iunie 2021, până la 44,381 miliarde lei (4,5 la sută când indicatorul este exprimat în euro). Comparativ cu iulie 2020, acest indicator, exprimat în lei, s-a majorat cu 16,3 la sută (dacă este exprimat în euro, creșterea a fost de 14,2 la sută).

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii iulie 2021 un sold de 525,187 miliarde lei. Aceasta a crescut cu 1,1 la sută (0,1 la sută în termeni reali ) faţă de luna iunie 2021, iar în raport cu iulie 2020 s-a majorat cu 17,7 la sută (12,2 la sută în termeni reali).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.