Legea consumatorului vulnerabil a fost promulgată de Klaus Iohannis. Vezi cine va primi acest ajutor

0
351

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi, 16 septembrie 2021, decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

Camera Deputaţilor a adoptat, în 7 septembrie, în calitate de for decizional, proiectul legii consumatorului vulnerabil, stabilind că va fi aplicată începând cu 1 noiembrie 2021.

Proiectul are ca obiect de reglementare stabilirea criteriilor de încadrare în categoria consumatorilor vulnerabili de energie, a măsurilor de protecţie socială pentru aceştia şi accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esenţiale ale gospodăriei.

Măsurile de protecţie socială pot fi financiare şi non-financiare. Ele se finanţează din bugetul de stat, din bugetele locale sau din fonduri europene.

Potrivit proiectului, „consumator vulnerabil de energie, denumit în continuare consumator vulnerabil – persoana singură/familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare faţă de sursele de energie, necesită măsuri de protecţie socială şi servicii suplimentare pentru a-şi asigura cel puţin nevoile energetice minimale”.

Proiectul stabileşte că ajutorul pentru încălzire se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat.

De asemenea, venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.

Valoarea de referinţă, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat, se actualizează prin hotărâre a Guvernului şi nu poate fi mai mică de: a) 250 lei/lună, pentru gaze naturale; b) 500 lei/lună, pentru energie electrică; c) 320 lei/lună, pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.

Familiile şi persoanele singure beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de: a) 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică; b) 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale; c) 10 lei/lună pentru consumul de energie termică; d) 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri. În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.