Cum se pregătește România să introducă certificatul verde

România ia modelul altor state UE și se pregătește pentru introducerea certificatului verde pentru accesul în restaurante sau la evenimente dacă rata de infectare trece de 3 la mie. Premierul Florin Cîțu spune că o decizie în acest sens se va lua în curând, probabil chiar săptămâna viitoare.


Florin Cîțu a declarat că „Nu vreau să mai închidem activitățile economice peste 3 la mie. Ca să avem aceste activități trebuie să avem o formă de monitorizare. Certificatul verde este una dintre propuneri ca aceste activități să rămână deschise pe baza unui certificat verde. Restaurantele pot să rămână deschise pe baza unui certificat verde. Este o propunere, vedem dacă va fi aprobată în CNSU. Ideea de bază este că nu vrem să mai închidem activitatea economică peste 3 la mie”.

El a precizat că săptămâna aceasta vor mai fi discuții instituționale pentru a se ajunge la „cea mai bună formulă”.

„Pot să vă spun care e preferința mea: nu vrem să închidem economia. Cât mai curând trebuie să venim cu o această decizie”, a mai spus Premierul.

Certificatul verde ar atesta vaccinarea, un test negativ sau trecerea prin boală, această variantă fiind invocată de premier în videoconferința cu prefecții în cazul organizării nunților în localitățile în care rata de infectare trece de 3 la mie.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele știri