Schimbări importante în Educație! Sorin Cîmpeanu: Fără medii semestriale, fără teze obligatorii / Cum vor fi notați elevii

0
197

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat luni schimbările din educație. Astfel, se renunță la mediile semestriale și la obligativitatea tezelor, iar anul școlar se va încheia cu o singură medie generală.

 „Se renunță la mediile semestriale, se renunță la obligativitatea susținerii tezelor semestriale.

Va fi necesară o singură medie generală la finalul anului școlar.

Profesorul va avea mult mai multă autonomie în scopul unei evaluări ritmice pe parcursul întregului an școlar.

Au fost mai multe variante de lucru, s-a agreat ca numărul minim de note pentru o disciplină să fie egal cu N + 3, unde N este numărul de ore alocat săptămânal pentru o anumită disciplină. Spre exemplu, pentru o disciplină care are două ore pe săptămână într-un an școlar vor fi necesare minimum cinci note”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației a adăugat că un ordin de ministru care să cuprindă aceste noi prevederi va fi emis marți.

Structura anului școlar 2022-2023 potrivit ordinului 3.505

Cursurile anului școlar 2022-2023 încep la dată de 5 septembrie 2022.

Anul școlar 2022-2023 se structurează astfel:

cursuri – de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;

vacanță – de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;

cursuri – de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;

vacanță – de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;

cursuri – de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;

vacanță – o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6-26 februarie 2023;

cursuri – de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;

vacanță – de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;

cursuri – de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;

vacanță – de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

Programul național „Școală altfel“ și Programul „Săptămâna verde“ se desfășoară în perioada 27 februarie-16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, decise de fiecare unitate de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.