Femeie cercetată pentru trafic de influență, după ce a pretins că poate facilita o încadrare în M.A.I. A fost prinsă în flagrant când primea bani

0
142

O femeie care a pretins că poate facilita o încadrare în M.A.I a fost prinsă în flagrant când primea bani. Ea este cercetată pentru trafic de influenţă.

”La data de 06.12.2022, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. – Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au prins în flagrant o persoană, fără calitate specială, în timp ce primea suma de 1.500 lei de la martorul denunţător, în legătură cu angajarea acestuia în cadrul Ministerului Afacerilor Interne”, a transmis, miercuri, DGA, într-un comunicat de presă.  

Sursa citată a precizat că, în cursul lunii august 2022, inculpata, declinându-şi în fals calitatea de comisar-şef de poliţie în cadrul I.P.J. Ilfov, a pretins suma de 2.000 de euro de la martorul denunţător pentru a face demersurile necesare angajării acestuia în cadrul M.A.I. ca agent de poliţie şi a primit ca primă tranşă, în acest scop, suma de 5.000 lei.  

”La data de 06.12.2022, în urma discuţiilor purtate de inculpată cu martorul denunţător, aceasta i-a creat în mod eronat convingerea celui din urmă  că ar fi remis deja suma de 300 de euro către un înalt funcţionar din cadrul M.A.I. pentru a facilita încadrarea martorului denunţător, sumă pe care urma să o recupereze de la acesta”, a mai transmis sursa citată.  

DGA a precizat că, în urma activităţii de prindere în flagrant şi a probatoriului administrat, procurorul de caz a pus în mişcare acţiunea penală, cercetările fiind continuate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.  

Totodată, a fost dispusă măsura reţinerii pentru o durată de 24 de ore şi măsura sechestrului asigurător asupra autoturismul folosit de inculpată. 

În cursul zilei de miercuri, inculpata urmează să fie prezentată Tribunalului Ilfov cu propunere de arestare preventivă. 

 

Sursa: Adevarul Zilei