Răspunsul surprinzător al lui Putin atunci când a fost întrebat dacă Rusia vrea să „absoarbe” Belarusul

0
142

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia nu intenţionează să „absoarbă” Belarusul, ca răspuns la o întrebare în timpul unei conferinţe de presă susţinută luni, la Minsk, cu omologul său belarus Alexander Lukaşenko, potrivit CNN.

„Rusia nu are niciun interes să absoarbă pe nimeni. Pur şi simplu nu este recomandabil astăzi”, a declarat Putin ca răspuns la întrebarea unui reporter despre presupusele zvonuri potrivit cărora Rusia vrea să absoarbă Belarusul. „Aceşti critici lipsiţi de scrupule din exterior fie nu înţeleg despre ce vorbesc, fie vorbesc despre asta intenţionat, inducând în eroare oamenii care nu sunt imersaţi în acest subiect. Problema nu este o absorbţie. Problema este coordonarea politicii economice”, a declarat Putin.

„Orice altceva este un nonsens. Acestea sunt încercări ale răutăcioşilor de a încetini procesul nostru de integrare. Şi fac acest lucru doar pentru a nu avea concurenţi eficienţi şi periculoşi pe pieţele mondiale. Asta este tot”, a spus Putin.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a declarat că afirmaţia lui Putin că nu intenţionează să absoarbă pe nimeni „trebuie tratată ca fiind culmea ironiei”. „Am auzit aceste declaraţii din partea preşedintelui Putin, în acelaşi timp, încă din primele zile ale acestui conflict şi din săptămânile care au precedat acest conflict, am văzut cum regimul Lukaşenka şi-a cedat în esenţă suveranitatea, şi-a cedat independenţa în favoarea Rusiei”, a declarat Price.

 

Sursa: Adevarul Zilei