Decizie controversată. Această țară interzice accesul fetelor la învăţământul superior

0
182

Autorităţile talibane ordonă marţi – într-o scrisoare adresată tuturor universităţilor guvernamentale şi private – interzicerea accesului în învăţământul superior al fetelor, pe o perioadă nedeterminată, în Afganistan, anunţă Ministerul taliban al Învăţământului Superior, după ce au interzis fetelor, în martie, accesul şcolile secundare, relatează AFP.

Sunteţi informaţi toţi să puneţi în aplicare ordinul menţionat de a suspenda educaţia femeilor până la noi ordine”, se arată în această scrisoare, publicată de către ministrul Învăţământului Superior, Neda Mohammad Nadeem.

Un purtător de cuvânt al ministerului, Ziaullah Hashimi, care a postat scrisoarea pe Twitter, a confirmat AFP acest ordin.

Această interzicere a învăţământului superior are loc la mai puţin de trei luni după ce mii de fete şi de femei au dat examene de admitere la universitate în întreaga ţară.

Fetelor li s-a interzis deja accesul în şcolile secundare.

Talibanii au promis, când s-au întors la putere, în august 2021, să fie mai flexibili, însă au revenit la interpretarea ultra rigoristă a islamului, care le-a marcat prima perioadă în care s-au aflat la putere, din 1996 şi până în 2001.

Ei şi-au multiplicat măsurile împotriva libertăţilor mai ales împotriva femeilor, pe care le-au îndepărtat treptat din viaţa publică şi le-au exclus din şcolile secundare.

Talibanii s-au răzgândit brusc, la 23 martie, şi au închis şcolile secundare – colegii şi licee – la doar câteva ore după ce le-au redeschis.

 

Sursa: Adevarul Zilei