Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul ICCJ, Instituţia Prefectului şi Curtea de Conturi în cazul primarului Capitalei Nicuşor Dan

0
134

Agenţia Naţională de Integritate anunţă joi că a sesizat Parchetul ICCJ, Instituţia Prefectului şi Curtea de Conturi în cazul primarului Capitalei Nicuşor Dan, pe care îl acuză de incompatibilitate, conflict de interese administrativ, abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane. Primarul Capitalei, Nicuşor Dan anunţă că va ataca în instanţă în termenul legal Raportul ANI, acuzând Agenţia că îi impută două fapte, pentru care are o interpretare eronată a legii.

ANI a sesizat Parchetul ICCJ, acuzându-l pe Nicuşor Dan de abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane

”Amenda contravenţională aplicată de către o instituţie publică persoanei fizice  DAN NICUŞOR DANIEL a fost achitată de Primăria Municipiului Bucureşti, iar demersurile de contestare la instanţa abilitată au fost efectuate de către Direcţia Juridic din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti pentru  DAN NICUŞOR DANIEL atât în calitate de persoana fizică, cât şi în calitate de primar general, documentul purtând semnatura olografă a acestuia, distinct pentru ambele calităţi. În perioada 07 august – 07 septembrie 2021,  prin exercitarea simultană a funcţiei de primar general şi a funcţiei de director general  al ALPAB, a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului  ALPAB cu suma de 3.000.000 Lei şi ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat”, argumentează Agenţia Naţională de Integritate.

Acuzaţia de incompatribilitate este determinată de faptul că în perioada exercitării mandatului de primar general, Nicuşor Dan a exercitat şi alte funcţii de conducere în cadrul a patru instituţii sau servicii publice, fără mandat de reprezentare, nerespectând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

ANI consideră că primarul general s-a aflat în conflict de interese administrativ deoarece,  în perioada 07 august – 07 septembrie 2021, prin exercitarea simultană a funcţiei de primar general şi a funcţiei de director general al Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti  (ALPAB), a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 Lei şi ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat. Prin acest demers, bugetul ALPAB a fost suplimentat de la 11.517.000 Lei la 14.517.000 Lei. 

ANI a sesizat şi Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti cu privire la legalitatea exercitării de către primarul general Nicuşor Dan a celor patru funcţii de conducere în cadrul instituţiilor sau serviciilor publice (Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Administraţia Străzilor Bucureşti, ALPAB, Centrul Cultural Expo Arte), fără a avea un mandat de reprezentare.

Totodată, a fost sesizată li Curtea de Conturi cu privire la legalitatea achitării amenzii contravenţionale aplicată lui Nicuşor Dan în calitate de persoană fizică, din bugetul Primăriei Municipiului Bucureşti.

 

Sursa: Adevarul Zilei