Ei sunt românii care vor primi bani de la stat! Se dau 3.000 de euro până pe 1 aprilie

0
151

Se dau 3000 de euro de la stat, până la 1 aprilie. O anumită categorie de români poate obține această sumă, cu condiția să îndeplinească anumite criterii. Totul se întâmplă în cadrul unui program finanțat de Ministerul Agriculturii și îi vizează pe fermieri. 

Programul „Tomata” a fost lansat pe 1 aprilie 2020, apoi pe 18 iunie 2021 și 3 februarie anul trecut. Cel pentru 2023 a intrat în vigoare la finalul anului 2022 și prevede că un agricultor va primi, pentru fiecare 1000 metri pătrați de solar sau seră pe care îi deține și care valorifică minim 3 kilograme de roșii pe metrul pătrat, suma de 3.000 de euro, bani proveniți de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 

Viitorii beneficiari ai acestei scheme de ajutorare trebuie să știe că termenul limită pentru depunerea cererilor în vederea obținerii acestei sume este până cel târziu 1 aprilie 2023. Acestea se pot depune la Direcțiile Agricole Județene, dar și la acele primării care vor să ofere ajutor legumicultorilor și care centralizează cererile, urmând ca mai apoi să le trimită mai departe către Direcțiile Agricole, scutindu-i pe mulți fermieri de drumuri în plus. 

În ciuda acestui fapt, fermierii români sunt nemulțumiți pentru că unii comercianţi le fac concurenţă neloială deoarece se prezintă ca fiind producători locali, chiar dacă marfa lor nu este autohtonă. 

În acest an, pentru simplificarea aplicării programului „Tomata”, se va efectua o singură verificare, după notificările transmise de către potențialii beneficiari cu cel puțin zece zile înainte de recoltare. Această verificare va viza identificarea suprafeței înființate și evaluarea producției de tomate înainte de recoltare. 

Care sunt condițiile pentru români 

Programul „Tomata 2023” este diferit față de anii trecuți. Noutățile ajutorului de minimis pentru roșiile în solar sau sere vizează aspecte legate termene, condiții și plăți pentru legumicultori, potrivit informațiilor oferite de AgroInteligența. 

Culturile eligibile pentru programul „Tomata 2023” sunt exclusiv cele de roșii cultivate în spații protejate – sere sau solarii. Se achită subvenție de 3.000 de euro doar pentru primul ciclu de producție – Ciclu I. Beneficiarii Programului Tomata 2023 sunt legumicultorii care dețin o suprafață de minim 1.000 de metri pătrați de solar sau seră pe care o dedică culturii de roșii. 

Condiții de eligibilitate a fermierilor pentru programul „Tomata” 

  1. a) să solicite ajutorul de minimis de hotărârea de Guvern;
  2. b) să utilizeze o suprafață cumulată de minimum 1.000 mp, cultivată exclusiv cu tomate în spații protejate;
  3. c) să marcheze suprafața prevăzută la lit. b), la loc vizibil, cu o placă-indicator, pe care să se găsească inscripția „Program susținere tomate în spații protejate, anul 2023, beneficiar numărul ………., Direcția pentru Agricultură a Județului ………/ Municipiului București“, cu dimensiunea minimă recomandată de 50 cm/70 cm;
  4. d) să obțină o producție de minimum 3 kg tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 3.000 kg de pe minimum 1.000 mp;
  5. e) să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate, în anul 2023, la data depunerii cererii;
  6. f) să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, completat începând cu data înființării culturii și avizat de OFJ;
  7. g) să facă dovada obținerii producției minime realizate, prin documente justificative în funcție de forma de organizare;
  8. h) să obțină tomate care nu depășesc conținutul maxim aplicabil reziduurilor de pesticide

 

 

Sursa: Mediafax