Biden, îngrijorat de planurile Rusiei de a amplasa arme nucleare în Belarus

0
148

Preşedintele Joe Biden a declarat, marţi, că este îngrijorat de planurile Rusiei de a amplasa armele nucleare tactice în ţara vecină Belarus, relatează CCN.

„Încă nu au făcut asta, dacă nu cumva s-a întâmplat ceva în timp ce eram în elicopter”, a declarat Biden reporterilor.

„Sigur, sunt îngrijorat de asta”, a declarat preşedintele american.

„Despre ce am vorbit cu voi în ultimul an? Este un fel de discuţie periculoasă şi este îngrijorătoare”, a adăugat Biden.

Sâmbătă, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că intenţionează să amplaseze arme nucleare tactice în Belarus.

Moscova va finaliza construcţia unei instalaţii speciale de depozitare a armelor nucleare tactice în Belarus până la începutul lunii iulie, a declarat Putin pentru postul public de televiziune Russia 1.

Fostul vicepreşedinte Mike Pence a intervenit, de asemenea, marţi, în legătură cu planurile lui Putin.

„De fiecare dată când este pus la colţ, menţionează armele nucleare, iar acum ameninţarea privind mutarea armelor tactice este doar cea mai recentă”, a declarat Pence despre Putin marţi, în timpul unui interviu acordat Newsmax.

El a susţinut că este „absolut esenţial să continuăm să oferim Ucrainei ceea ce are nevoie”.

„Nu îi permitem lui Putin să distragă atenţia lumii sau să diminueze sprijinul prin ameninţările sale cu mutarea armelor nucleare tactice”, a mai afirmat Pence. „Trebuie doar să rămânem puternici şi să rămânem alături de ucraineni”, a adăugat acesta.

 

 

Sursa: Adevarul Zilei