Prinţul Harry, noi acuzații la adresa Palatului Buckingham. Spune că familia ă i-a „ascuns informaţii” despre interceptările telefonice

0
141

Prinţul Harry a acuzat familia regală britanică că i-a ascuns informaţii despre interceptările telefonice efectuate de tabloide britanice, într-o declaraţie publicată marţi în cadrul procedurilor legale pe care le-a intentat editorului Daily Mail.

Fiul cel mic al regelui Charles III a participat, marţi, la o audiere la Înalta Curte din Londra, pentru a doua zi consecutiv, în procesul cu mai multe celebrităţi intentat Associated Newspaper (ANL), acuzat că a strâns informaţii ilegal, scrie AFP. 

În declaraţia de martor semnată pe 24 februarie şi pe care AFP a putut să o consulte, Harry evocă „relaţia sa dificilă cu presa” de la moartea mamei sale Diana, dar explică faptul că „pentru un membru al instituţiei, politica a fost „niciodată nu te plângi, niciodată nu explici”.

El spune că familia regală l-a descurajat să dea presa în judecată pentru că „ar putea deschide o cutie a Pandorei”.

„Nu există nicio îndoială că instituţia (regală) mi-a ascuns mult timp informaţii despre hackingul de telefon, iar acest lucru a devenit clar abia în ultimii ani, când mi-am depus propria plângere”.

Harry, care călătoreşte în Marea Britanie doar în mod excepţional, a făcut o vizită surpriză la Londra pentru a asista la audierea la care ANL încearcă să respingă procesele aduse de fiul regelui, dar şi de cântăreţul Elton John sau de actriţa Liz Hurley.

Cei şase reclamanţi acuză ANL că a angajat detectivi pentru a-i asculta. Grupul media a infirmat „total şi fără ambiguitate aceste defăimări groteşti” care urmăresc „să atragă titlurile Mail în scandalul interceptărilor telefonice ce privesc  articole de acum 30 de ani”.

Presa tabloidă britanică a fost zguduită în urmă cu aproximativ zece ani de mai multe scandaluri privind interceptări ilegale practicate de la începutul anilor 2000.

Vizita lui Harry în Marea Britanie are loc înainte de încoronarea regelui pe 6 mai. Exilaţi în Statele Unite după ce au părăsit monarhia în 2020, Harry şi soţia sa Meghan au fost invitaţi la ceremonie, dar încă nu au anunţat dacă vor onora invitaţia.

După un documentar difuzat pe Netflix în decembrie, Harry şi-a lansat controversata carte de memorii intitulat „Rezervă” la începutul lunii ianuarie, în care detaliază relaţiile degradate cu tatăl şi fratele său William.

 

Sursa: Adevarul Zilei