Ionuţ Stroe: Preşedintele şi premierul au oferit toate garanţiile că nu vor fi tăiate salarii sau investiţii pentru reducerea deficitului bugetar

0
131

Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a scris joi pe Facebook că preşedintele şi premierul au oferit toate garanţiile că nu vor fi tăiate salarii sau investiţii pentru reducerea deficitului bugetar, el precizând că sunt multe greutăţi la nivelul întregii populaţii şi cu multe probleme de rezolvat, dar nicidecum aşa cum e descrisă situaţia prin comentarii electorale.

Liberalul spune că, într-o perioadă internaţională complicată, în care România, spre deosebire de alte ţări, are o stabilitate şi economică şi socială, menţinută cu multe eforturi, aceste „bule de panică”, împinse spre populaţie doar pentru capital politic, sunt extrem de periculoase.

”Preşedintele şi premierul au oferit toate garanţiile că nu vor fi tăiate salarii sau investiţii pentru reducerea deficitului bugetar. În ultimele zile, a existat în spaţiul public un concurs de păreri, direct exprimate sau pe surse, despre cât de problematică ar fi situaţia economică a României şi cum vor avea de suferit unele categorii de bugetari. S-au lansat teorii şi multe păreri personale despre cum rămânem fără investiţii. S-au spus păreri, pro şi contra unor tăieri care nu au fost planificate vreodată sau dorite. Au fost ignorate însă, din păcate, exact poziţiile publice, oficiale, ale celor care chiar au în atribuţii decizii de acest fel. Într-o perioadă internaţională complicată, în care România, spre deosebire de alte ţări, are o stabilitate şi economică şi socială, menţinută cu multe eforturi, aceste „bule de panică”, împinse spre populaţie doar pentru capital politic, sunt extrem de periculoase”, a scris Stroe pe Facebook. 

Purtătorul de cuvânt al PNL precizează că ”cifrele, aşa cum spunea şi preşedintele ţării astăzi, arată o Românie stabilă, cu un potenţial de dezvoltare pe care îl putem fructifica şi pe care nu multe ţări îl au”. 

”Sigur, sunt multe greutăţi la nivelul întregii populaţii şi cu multe probleme de rezolvat, dar nicidecum aşa cum e descrisă situaţia prin comentarii electorale”, menţionează Stroe. 

”Dragi prieteni, vin sărbătorile şi cred din tot sufletul că speranţa trebuie întreţinută ca lumina unei candele, de aceea vă îndemn să vedeţi dincolo de aparenţe şi să credem mai mult unii în alţii, în puterea noastră de a fi solidari şi puternici împreună”, mai spune liberalul. 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Constanţa, că situaţia economică în România este bună şi că nu există nicio gaură şi nicio perspectivă tristă, trebuie corectate lucrurile . Atâta vreme cât voi avea un cuvânt de spus nu vor exista tăieri de salarii, a mai spus şeful statului. El a precizat că austeritatea nu este o soluţie şi ultimul lucru pe care şi-l doreşte acum, în prag de sărbători, este să îşi facă românii griji că vor fi daţi afară sau că li se vor tăia salariile.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.