Cum arată schema de compensare a facturilor de gaze și curent

Statul va suporta 18 bani din prețul unui kilowatt la facturile cu un consum între 30 și 200 de kilowați lunar. În cazul gazelor, statul va plăti 25% din factură pentru un consum care ar putea ajunge la 1.200 de metri cubi.

Virgil Popescu, Ministrul Energiei, a declarat că, în cazul energiei electrice, s-a avut in vedere prețul minim pe kilowatt de 64 de bani și unul mediu de 82 de bani.„Această diferentă de 18 bani pe kwh va fi subvenționată în totalitate de stat”, a precizat Ministrul Energiei.

Cât privește consumul, el a precizat că sub 30 de kilowați este vorba despre case nelocuite sau de vacanță, iar peste 200 de consumatori cu venituri peste medie.

Popescu a spus că acest consum mediu îl au 5.172.193 de gospodării care ar însemna un total de aproape 13 milioane de români.

Subvenția nu îi vizează pe consumatorii vulnerabili care intră sub incidența legii consumatorului vulnerabil.

Măsura, a precizat Popescu, îi va încuraja pe oameni să aleagă furnizorul care are prețuri mai mici.

Cum va funcționa sistemul? „La sfârșitul fiecărei luni furnizorii vor emite facturi, vor trece acest discount și vor intocmi borderouri pe care le vor prezenta în declaratiile la buget de la ANAF și se vor scădea din declarațiile de la taxe și impozite”, a spus Popescu, precizând că nu este nevoie ca oamenii să fie puși pe drumuri.

În privința gazelor, s-a luat un preț de referință de 255 de lei pe Mwh și tranșe de consum până la 1.200 de metri cubi care ar corespunde unei case cu o suprafață până în 120 de metri pătrați.

„La gaze am luat un preţ de referinţă de 255 lei pe MWh, mai mult decât dublu faţă de cel de anul trecut. Până la un consum anual de 1.200 metri cubi, toate tipurile de locuinţe vor beneficia de un ajutor de 25% din valoarea facturii. Furnizorii vor trece aceste discounturi în factură”, a spus Virgil Popescu.

Toate aceste măsuri sunt cuprinse într-un proiect de ordonanță discutat în primă lectură în ședința de Guvern de miercuri.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele știri